Împreună în momente de haos: ce să facem atunci când frații au emoţii puternice în același timp

connecting chaos siblings big feelingsCe părinte nu și-a dorit să se poată clona într-o armată de experți în supraveghere, giugiuleală, îngrijirea copiilor, purtarea lor, ținut în brațe, schimbarea scutecelor și menaj? De câte ori nu spunem: “Sunt numai eu”? Vrem să ne iubim copiii, să îi îngrijim, să ne conectăm cu ei, și în același timp să le susținem o dezvoltare sănătoasă și să ne administrăm responsabilitățile: să ducem cumpărăturile la locul lor, să pregătim cina, un cămin organizat, să avem grijă de relațiile cu vecinii, să-i ducem pe copii unde au nevoie…și lista poate continua. Cum poate fi un om îndeajuns ca să ne descurcăm cu atâtea?

Suntem în mod deosebit predispuși să simțim că nu facem față atunci când apare o supărare mare la mai mulți copii deodată. Copiii trăiesc cu un mare entuziasm. Să dea supărările deoparte din calea lor este atât un lucru normal, cât și inteligent și sănătos din partea lor. Când un copil este supărat, creierul lui își pierde stabilitatea. Sentimentele i-au inundat sistemul limbic și trimit semnale care spun părții raționale a minții: “E timpul să iei o pauză”. Copilul își recapătă echilibrul atunci când se descarcă de acea supărare prin plâns, criză de furie, tremurat, transpirat sau râs. Părinții pot sprijini acest proces natural venind aproape de copil, ascultându-l cu caldură și oferindu-i atenție totală. Prin limbajul trupului și câteva cuvinte (“Sunt aici cu tine”, sau “ Cred că o să ai o zi frumoasă”) îi arătăm copilului că știm că e bun și că avem încredere în procesul prin care trece. Aceasta se numește Ascultarea emoțiilor grele -Staylistening.

Dacă un copil nu se poate descărca de sentimentele pe care le poartă, comportamentul lui o poate lua razna în încercarea de a ne semnala că nu poate gândi. În timpul unui astfel de comportament nerezonabil un copil își poate împinge fratele sau să arunce lucruri prin cameră. Cel mai bine este să intervenim cât mai repede, câtă vreme nu dă curs acestor impulsuri. Dacă copilul nu se poate descărca decât după ce s-a produs răul, el poate adopta o atitudine rece și nepăsătoare sau își învăluie sentimentele puternice în vină devenind defensiv, ceea ce le face și mai greu accesibile.

All Rights Reserved

E greu sa fii părinte; în mod ideal, am avea în jurul nostru alți adulţi sau membri ai familiei pentru momentele când mai mulți copii plâng deodată astfel încât un adult grijuliu să fie disponibil și să respecte dreptul copilului de a plânge și de a fi ascultat ca să își revină. Pentru mulți părinți însă, realitatea este alta. Când ai de-a face cu o situație în care doi sau mai mulți copii sunt deconectați, reamintește-ți cu îngăduință că faci ce poți, că asta e suficient de bine și că probabil nu vei atinge perfecțiunea.

Iată câteva idei care ți-ar putea fi de folos atunci când mai mulți copii își revarsă durerea și tu simți că se dezlănțuie tot haosul posibil. Rămâi abordabilă, oferă căldură și fii răbdătoare. Nu uita că într-o astfel de situație nu ți-e niciodată ușor.

1. Ascultă și asigură protecție. Când sistemul limbic este inundat de emoții, copilul nu mai gândește limpede cu privire la el sau la cei din jur. Nu își mai controlează impulsurile; poate să ia jucăria fratelui său din senin. Nu își poate aminti că îl iubești; poate să lovească.

Rămâi aproape. Ai grijă ca toată lumea să fie în siguranță. Dacă ai un copil despre care știi că lovește, fii pregatit. Folosește perne ca să îi separi pe copii sau stai între ei. Fă loc pentru dat din mâini și din picioare și pentru papuci care să zboare prin aer.

Cine are nevoie să fie ascultat mai întâi? (Pentru situațiile de ceartă între frați citește Rivalitatea dintre frați: Câteva soluții și Când frații se ceartă: Ce să faci când ajungi prea târziu la ei?). Copilul care a fost rănit fizic ar putea avea nevoie de atenția ta mai întâi. Poate că o criză de furie datorată unei frustrări mai poate aştepta câteva clipe. În timpul unei crize de furie un copil se poate mișca frenetic, însă de obicei nu rănește pe nimeni. Cu toate acestea, este totuși bine să fii cu ochii pe el ca să nu se accidenteze. O criză de furie care durează de peste 15 minute indică faptul că se lucrează la niște sentimente adânci din memoria emoțională și copilul are nevoie de o doză mare de căldură și atenție din partea ta.

După ce ți-ai dat seama cine are nevoie de tine mai întâi, adu-ți aminte să iei cu tine căldura ta. Petrece câteva momente acordând atenție acelui copil, apoi îndreaptă-te spre celălalt, spunând înainte ceva de genul: “Acum merg să-l ascult pe Ionuț. Ești în siguranță aici și în câteva clipe am să mă întorc la tine.”

2. Pe rând, ascultă emoțiile grele ale fiecărui copil. Este foarte eficient să îi acorzi atenție și căldură unui copil în timp ce își varsă necazul. Când ești numai tu cu mai mulți copii care suferă, va trebui să jonglezi cu ei. Dar când abordezi situația cu deschidere și conectare în loc să ajungi la o luptă pentru putere cu ei, formezi un parteneriat. Încrederea și siguranța construiesc relațiile din familie, stresul diminuă și membrii familiei sunt mai relaxați unii cu alții.

Când îl asculți pe unul dintre copii încearcă să îi arăți și celuilalt că îți pasă de el prin faptul că pui mâna pe el sau îi spui că vii și la el în curând. De exemplu: “Acum îl ascult pe Luca. Te ascult și pe tine în două minute.”

Nu te lăsa antrenată în discuții de genul cine ce a făcut cui. În schimb concentrează-te pe procesul de vindecare emoțională al fiecărui copil și conectează-te la nivel personal cu fiecare în parte. Au nevoie doar de atenția ta, nu să repari situația pentru ei. Când pot gândi din nou, foarte probabil vor veni cu propriile lor idei inteligente și înțelepte chiar și pentru probleme importante cum ar fi ce să facă în cazul excluderii, cum să împartă sau ce este corect.

Patty Wipfler, fondatoarea Hand in Hand, spune: “Adu-i aproape de tine, acordă-le atenție pe rând câte unul-două minute și dacă ajungi să plângi și tu cu ei în timp ce te străduiești așa de mult să îi iubești împreună și separat, este în regulă. Să fii alături de ei plângând este probabil mai bine decât să te iei și să fugi de-acolo. Este în regulă și să suni pe cineva în toiul evenimentelor ca să te asculte pentru câteva minute. Nu e ușor.”

Iată o anecdotă care ne arată cum au mers lucrurile într-o astfel de situație pentru o familie:

Tatăl copiilor mei, care avea un istoric de cancer, a avut nevoie să meargă la Urgențe și eu trebuia să îi iau pe copii de acolo. Mi-am anulat planurile pentru restul zilei, mi-am acordat timpul de care aveam nevoie înainte, și în timp ce conduceam m-am pregătit să rămân calmă și prezentă pentru copiii mei. La spital copiii se uitau la televizor și păreau să fie bine, dar știam că probabil în adâncul lor le era teamă pentru tatăl lor. Într-adevăr, în vreo 5 minute, fiica mea a început să dea în fiul meu. Am inventat un joc care m-a ajutat să-i țin la distanță unul de celălalt ca să nu se lovească și apoi am lucrat cu fiecare personal în timp ce erau dărâmați. Ambii au început să plângă pentru că aveau o zi groaznică și pentru că tatăl lor le-a stricat ziua.

După ce petreceam două minute cu fiica mea îi spuneam: “Acum merg să văd ce face și fratele tău, revin în câteva minute.” Timp de vreo 60 de minute am mers de la unul la altul, perioadă în care copiii s-au descărcat de-o parte mare de frică în legătură cu tatăl lor. Am plecat toți trei relaxați din spital, ținându-ne de mână. Ne-am bucurat de restul zilei și am avut o conversație utilă despre situația prin care trece tati.

E bine să conștientizăm că nu prea avem control asupra momentelor în care copiii noştri aleg să se descarce emoțional. Având în vedere viețile noastre pline și stresante am vrea să avem un orar pentru asta, dar nu se poate. Uneori, cel mai înțelept lucru este să renunțăm să controlăm situația, așa cum a facut și această mamă:

După o zi lungă petrecută afară am condus spre casă cu fiica mea și bebelușul de 4 luni căruia îi sunt bonă. Bebelușul a dormit bine în timpul plimbării cu mașina însă când am ajuns acasă s-a trezit înfometat și a început să se agite. Fiica mea era obosită de la cât a stat afară în soare și a zis că nu are putere să urce pâna la etajul 3 unde este apartamentul nostru. Pe lângă bebeluș mai aveam și alte lucruri de dus sus și nu puteam să o duc și pe ea. Cu toate acestea, am decis că vreau să fiu în casă dacă tot o să o ia razna lucrurile.

Fiica mea a început să plângă în hohote, moment în care eu m-am apropiat cu blândețe și i-am zis: “Draga mea, am să te ascult când ajungem acasă”. Ea a început să plângă și mai tare. I-am zis: “Sunt cu ochii pe tine, ești în siguranță.” Am dus sus bebelușul și o parte din lucruri și apoi m-am întors după fiica mea care avea nevoie de mult sprijin.

Când am terminat de dus totul și pe toată lumea în casă, eram extenuată; singurul lucru pe care am mai putut să-l fac a fost să pic frântă pe podea și să recunosc că situația nu îmi plăcea deloc și nu o puteam controla. Am pregătit o sticla de lapte pentru bebeluș și m-am așezat pe podea cu el în brațe. Fiica mea s-a înghesuit în mine, iar eu mi-am pus brațul în jurul ei. Am ascultat-o plângând despre cât de solicitantă i-a fost ziua și cum îi acord atenție numai bebelușului.

Așa m-am bucurat că se descarcă în legatură cu asta. M-a ajutat foarte mult pe moment să renunț la a controla situația. Aceasta ne-a conectat pe mine și pe fiica mea în așa fel încât ea s-a simțit în siguranță să îmi împărtășească supărările ei. După ce toată lumea a plâns strașnic (inclusiv eu), fiica mea s-a jucat cu mare drag cu bebelușul în timp ce eu am pus lucrurile la loc.

3. Anticipă momentele de supărare și fă-ți un plan pentru ele. Identifică situațiile recurente de supărare cum ar fi anumite momente ale zilei sau de tranziție. Copiii încep să se certe când e momentul să mergeți undeva cu mașina? Se lovesc cu picioarele pe sub masă în timpul cinei? Prin anticiparea comportamentului nerezonabil și concentrarea pe tensiunea emoțională poți rezolva aceste momente dificile.

siblings sisters walking togetherDe exemplu, să presupunem că în ultimele săptămâni copiii s-au lovit zilnic pe sub masă în timpul cinei. În loc să speri degeaba că nu se va mai întâmpla, așteaptă-te să se întâmple și vino cu un plan de atac. Masa de seară este un moment frecvent pentru descărcarea emoțională deoarece aici copiii sunt în prezența unor adulți cu care se simt în siguranță și trăiesc sentimentul de familie și comuniune. Adesea copiii așteaptă să fie în asemenea cadre care le oferă siguranță pentru a se descărca emoțional. Așa că în loc să aștepți să se lovească din nou, încearcă să creezi o atmosferă de siguranță înainte să vă puneți la masă. Luptați-vă corp la corp sau cu pernele timp de 10 minute înainte să mâncați. Odată ce tensiunile zilei s-au disipat momentul cinei poate începe cu zâmbet și conectare.

Un alt hop dificil care apare în mod tipic este când se ajunge acasă de la școală. Certurile sunt predictibile: sora s-a pus pe locul fratelui în mașină, fratele a cântat prea tare sau a stat cu picioarele pe ghiozdanul surorii. Pentru copii, în această situație adevărata problemă este că au avut o zi încărcată și au nevoie să se descarce de tensiunile pe care le poartă înainte să se poată simți aproape de tine și unul de celălalt. Dacă anticipezi această situație, le poți oferi câteva îmbrățișări viguroase înainte să se urce în mașină sau să programezi niște Timp Special cu fiecare de îndată ce ajungeți acasă (Timpul Special este o perioadă precisă pe care o petreci cu copilul tău făcând orice vrea el în prezența atenției și încântării tale 100%. Este un mod grozav de a reîmprospăta sentimentul de conectare, chiar și 5 minute fac o mare diferență!)

4. Râsul este un instrument puternic de conectare. Ascultarea prin joc – joaca ghidată de râsul copilului – aduce relaxare în situațiile tensionate și descărcarea de emoțiile care altfel ar fi provocat un comportament nerezonabil. Folosesc adesea Ascultarea prin joc, mai ales în momentele când ambii mei copii o iau razna în același timp. Iată povestea unui alt părinte care a folosit acest instrument:

Amândoi copiii stăteau în sufragerie într-un loc însorit. Acesta a început să se micșoreze și în curând copiii s-au atins unul pe celălalt, ceea ce a dus la lovituri. Nici unuia nu-i plăcea invadarea spațiului personal. Așa că m-am pus între ei și am început să cânt: “Oprește-te… în numele iubirii! Nu-mi place să mă atingi.” Copiii au început să chicotească. În curând amandoi au început să cânte împreună cu mine. “Oprește-te acum…um..um!” Cu toții râdeam și dansam în timp ce cântam. Am uitat cu totul de locul însorit pentru că eram conectați și amândoi copiii primeau atenția mea.

5. Oferă-ți sprijinul de care ai nevoie. Să fii părinte este o muncă intensă și dificilă, avem nevoie sa fim ascultați. Avem nevoie să vorbim despre provocările noastre, despre ce ne e greu și ce ne face să ne simțim puși la zid. Supărările de natură emoțională ale copiilor noștri pot restimula propriile noastre supărări. Sentimentele acumulate atunci când am fost răniți de frați sau când am avut nevoie de atenție și nu am putut-o primi, pot ieși la iveală făcându-ne să ne simțim furioși, răniți, izolați și neatenți față de copiii noștri. Când ne oferim în mod regulat timp de ascultare ne ajută să prevenim astfel de momente în care ne simțim copleșiți sau ne vine să ne închidem în noi.

De exemplu, când emoțiile unui copil le amplifică pe ale celuilalt și amândoi o iau razna, poți simți că nu e corect, că e ca și când cei doi se aliază împotriva ta. Dacă o astfel de situație îți provoacă adesea sentimente negative puternice, întreabă-te: “ Atunci când eram mic am simțit că ceilalți se aliază împotriva mea?” Reamintește-ți de ceea ce ai trăit în acele situații. Ce sentimente ies la suprafață? Ascultă-te și găsește și pe altcineva care să te asculte în legătură cu asta.

Găsește pe cineva care să te asculte – un partener de ascultare – fără să te întrerupă, să te judece, să-ți dea sfaturi sau să încerce să te repare. Nu e nimic în neregulă cu tine, nu ești stricat. Ai doar nevoie de sprijin în munca grea de părinte pe care o îndeplinești. Pentru mai multe detalii legate de Parteneriatele de ascultare, vezi broșura Hand in Hand, sau urmărește online în ritmul tău cursul în limba engleză Building a Listening Partnership: Easing the Stress of Parenting.

6. Ai în vedere că s-ar putea să îți ia ceva timp. Copiii tăi te vor aproape, acordându-le atenție totală, iar când o iau razna nu mai gândesc atât de limpede încât să admită că și altcineva are nevoie de ajutorul tău. Le poți oferi pe deplin prezența și atenția ta, însă pentru că tu ești numai unul și ei mai mulți, s-ar putea ca în această situație să ai nevoie de ceva mai mult timp. Acordă-ți acest timp.

Ar fi așa de bine dacă fiecare copil ar avea atenția exclusivă a unui adult, însă de multe ori acest lucru nu se poate. În astfel de cazuri, se merită net să acordăm prioritate conectării și limitelor, într-adevăr, dar în primul rând conectării. Nu numai că vei trece prin aceste momente stresante cu calm si eleganță, dar vei vedea și că membrii familiei tale devin mai relaxați, mai flexibili și mai conectați.

Kristen Volk Instructor Parenting by Connection

Acest articol a fost tradus din limba engleză de către Delia Șerban, instructor în formare Parenting by Connection.

Ești în căutarea mai multor sfaturi despre cum să te descurci cu rivalitatea dintre frați? De aici poți primi o copie gratuită în limba engleză a ghidului Ultimate Sibling Rivalry Survival Guide și vei învăța ce să faci în momentele de haos, cum să te descurci cu cele mai frecvente probleme dintre frați, secretul prieteniei dintre ei și multe altele!

Share this post

Share on facebook
Share on google
Share on twitter
Share on linkedin
Share on pinterest
Share on print
Share on email
Scroll to Top