Chat with us, powered by LiveChat

Alexandra Moga

Alexandra Moga, Certified Hand in Hand Instructor, Romania

Numele meu este Alexandra Moga şi m-am născut în 1987, într-un frumos oraş de la malul mării, în Constanţa. Sunt mamă a doi băieţi născuţi la doi ani diferenţă, în 2011 şi 2013. Înainte să apară băieţii în viaţa mea, am obţinut diploma de licenţă în domeniul Administrarea Afacerilor şi am lucrat timp de câţiva ani în marketing online împreună cu soţul meu.

După ce am născut primul copil, am păşit într-o nouă lume. Am devenit mamă, părinte, şi încet încet, ca atunci când faci un puzzle, am început să mă descopăr pe mine însămi. Acest proces de descoperire de sine mi-a plăcut atât de mult încât a devenit o pasiune astfel încât am început să citesc din ce în ce mai mult psihologie, parenting, dezvoltare personală şi neuroştiinţe. Am descoperit abordarea Parenting by Connection după naşterea celui de-al doilea copil, în perioada de adaptare a familiei la noua formulă de patru. Noi deja aplicăm instrumentele Parenting by Connection de aproape 3 ani şi am putut observa foarte clar cum momentele dificile devin oportunităţi de ascultare şi conectare profundă. Există lucruri care ştii în mod cert că ţi-au schimbat viaţa, iar noi am putut observa asta după ce am integrat instrumentele Parenting by Connection în familia noastră. Sunt deosebit de bucuroasă că am avut posibilitatea să devin instructor Parenting by Connection şi că pot împărtăşi altor părinţi aceste instrumente valoroase. Sunt încântată, de asemeni, că există părinţi care îşi doresc să cultive conectarea ca valoare în familia lor şi care construiesc comunităţi bazate pe susţinere reciprocă.

Susţin o relaţie părinte-copil relaxată şi sinceră, bazată pe respect şi echilibru. Consider că un ingredient esenţial în orice relaţie interumană este respectul emoţiilor şi acceptarea lor şi că o bună conectare părinte-copil nu poate avea decât beneficii. Cred cu tărie că la baza relaţiilor de succes stau concepte precum conectarea, ascultarea activă, comunicarea eficientă, nonviolenţa şi acceptarea.

Nu cred că există o reţeta pentru familia perfectă  dar cred că există instrumente şi informaţie (instrumentele din filosofia Parenting by Connection)  care ne pot aduce mai aproape de copiii noştri!

Eu locuiesc în Bucureşti, unde împărtăşesc abordarea Parenting by Connection, iar voi mă puteţi găsi pe site-ul meu, alexandramoga.ro. Administrez si pagina Părinți Împreună, care este dedicată împărtășirii de resurse de parenting cu părinții din România. Îmi puteți scrie pe contact@alexandramoga.ro!

_______________________________________________________________________________________________

My name is Alexandra Moga and I was born in 1987 in a beautiful city by the sea, in Constanta, Romania. I am the mother of two boys who were born two years apart, in 2011 and 2013. Before I had my boys I earned a degree in Business Administration and worked for a few years in online marketing with my husband.

After I gave birth to my first son a whole new world was revealed to me. I became a mother, a parent and just like a puzzle, slowly, I started discovering myself. This transformation easily turned into a passion so I started reading more and more about psychology, parenting, personal development and neurosciences. I discovered the Parenting by Connection tools after my little boy was born, when we were struggling to adapt to the new family formula. We have been applying the Listening Tools in our family for 3 years already and we have observed how difficult moments become opportunities for listening and deep connection. There are certain things you can see and feel that they change your life. This happened to us after we started applying the Listening Tools in our family.  I am delighted that I have become an instructor and that I can share these precious tools with parents. I am happy to see that there are parents who are eager to nurture connection and build support-based communities.

I strongly support a relaxed and honest parent-child relationship. I believe that respect for others’ feelings is an essential ingredient for a healthy relationship and also, I strongly believe that a good connection between a parent and his children can only have benefits. I don’t believe that there is a recipe for the “perfect family” but I believe that there are tools (the Listening Tools) and information (the Parenting by Connection philosophy) that can bring us closer to our children.

I live in Bucharest, Romania where I teach Parenting by Connection and you can read my blog here. I have a Facebook page, Părinţi Împreună (Parents Together) dedicated to sharing parenting resources with Romanian parents. You can also write me at contact@alexandramoga.ro!